22 martie 2006

3G

Mi-am cumpărat telefon nou, forţat de împrejurări. Cu neţărmurită părere de rău m-am despărţit de cel vechi, care şi-a îndeplinit timp de 4 ani cu succes nobila sa funcţie de bază: vorbitul cu alte persoane aflate la distanţă. Eu nu l-aş fi schimbat defel, în ciuda ironiilor din partea colegilor de birou, gen "iar ai venit cu ceapa aia de telefon", dar bateria lui era pe cale să îşi dea obştescul sfîrşit, căci nimic nu e veşnic în lumea noastră. Foarte mulţumit am fost de lipsa lui de sofisticare: compuneam numărul, apăsam pe un buton mare şi rotund şi vorbeam. Avea şi funcţii avansate, de ce să mint, de exemplu mă trezea în fiecare dimineaţă cu soneria lui percutantă, lipsită de orice urmă de polifonie. Cînd aceasta îşi făcea cunoscut sunetul cristalin în public - niciodată în restaurant, în şedinţă, la dentist sau cînd îi arătam vreunui neam interiorul catedralei Notre Dame, construită cînd noi locuiam în bordeie de lut şi ne ascundeam în munţi pîrjolind terenul din calea cotropitorilor - surprindeam surîsuri condescendente din partea posesorilor de ultime răcnete în materie.

Cînd mă suna cineva, apăsam pe acelaşi buton mare şi rotund, duceam aparatul la ureche şi conversam normal: în franţuzeşte, cînd mă suna un francez, în româneşte cînd îmi telefona vreun conaţional din ţară sau de peste hotare. De-a lungul timpului am observat că nu mă puteam înţelege decît cu greutate cu unii dintre românii care mă sunau şi care posedau telefoane cu mult mai evoluate decît al meu:
- Alo, ziceam eu.
- ... - Tăcere. Ochii zilei s-au închis
- Alo, repetam eu contrariat.
- ... - gîfîit în receptor, ca într-un film prost de pe vremuri la TVR, în care criminalul îşi suna victimele la ceas de noapte şi nu zicea nimic, doar i se auzea răsuflarea.
- Aloo, puţin enervat
- Cine-i acolo? venea în sfîrşit răspunsul.
- Tanti Aglaia! Dar acolo cine e?

Cum pe piaţă e foarte greu să găseşti un telefon îndeplinindu-şi doar funcţia primară, acum iată-mă posesor de telefon cu sonerii multe şi polifonice, cu aparat foto, care ştie să facă videoconferinţă - obiectivul camerei fiind în spatele telefonului, mă întreb dacă nu cumva trebuie să fiu maestru de yoga - care se conectează la internet, cu o agendă sofisticată şi jocuri. Rămîne să mai învăţ cum se formează un număr şi care e butonul pentru răspuns şi mă declar mulţumit. Atunci chiar nu voi mai avea nici un motiv să nu mă înţeleg cu unii conaţionali.

5 comentarii:

lektor spunea...

Uau, cred ca-mi iau si eu mobil la anul :-). Sau poate peste doi, ca nu e nici o graba.

Iliuţă spunea...

Deja ti-ai luat aparat foto. Toate au un inceput :)

M spunea...

Si eu tot peste doi ani imi iau mobilos. Lektore, cind se va intimpla o sa-ti trimit un SMS. Sper sa reusesti sa-l activezi la citire. :)

Comentariu serios acum: pe mine m-a invatat natia daneza cum sa vorbesc la telefon. Cind ridic receptoru' (ca eu tot la nivel de receptor am ramas:)) nu mai zic "Alio", ci zic "det er M.", adica "este M.", sa stie cetateanu' care binevoieste a suna cu cine are de-a face. In indaratnicia mea, mi-a luat ceva timp sa invat (a se citi "sa ma dezvat de reflexe neconditionate"), dar acum ca am invatat, mi se pare de foarte mult bun simt. Recomand cutuma si altor culturi cu un grad suficient de ridicat de haos astfel incit sa simta o oaresce ameliorare a traumelor iscate in urma unei viscozitati comunicationale nefericite. Cred ca eficienta in comunicare te impinge la nivele superioare ale jocului, constat eu acum, dupa un paharel de CH3CH2OH, consumat cu ardoare hedonica la cina cea de taina. :)

Skål!!!

Iliuţă spunea...

Si mie mi-a intrat in reflex sa zic cine-s cind ridic receptorul, dar numai la telefonul profesional, pentru ca sint acolo ca sa-l servesc pe interlocutor.

La al meu ala privat, nu :)

geea spunea...

sa fi ramas oare ultima posesoare a speciei pe cale de disparitie celularis caramidansis? :(

Trimiteți un comentariu